Toata lumea s-a lovit de intrebarea “Care este culoarea ta preferata?”. Foarte putini pot sa raspunda la aceasta intrebare. Si cred ca nici acea minoritate nu raspunde ferm si sigur.
Nu poti avea o culoare preferata. E impotriva lumii sa ai o culoare preferata. E impotriva universului sa ai o culoare preferata. Cum? Explicati-mi cum. Dati-mi niste argumente logice si cateva criterii pe care se bazeaza alegerea unei culori preferate. Eu nu ii inteleg pe cei care pot raspunde la intrebarea asta. Cred ca daca s-ar face o statistica, ma rog, cercetatorii englezi probabil au facut deja asta, s-ar confirma ipoteza potrivit careia nu gandim atunci cand chiar raspundem la intrebarea asta.
Bine, hai sa zicem ca ai o culoare preferata. Nu. Nu ai. Ai mai multe. Atunci cand raspunzi este ceva in genul asta: Rosu! Ba nu! Galben. Nu.. verde! Incercati sa observati chestia asta daca nu ati observat-o pana acum. E pe bune.
Dar hai sa zicem ca exista o persoana izolata pe cea mai indepartata insula, unde singurele culori pe care le poate vedea sunt verde, albastru, negru si galben. Persoana aia, sa presupunem ca la un moment dat, pe langa dorinta apriga de a supravietui peste noapte si de a ajunge acasa, se va gandi “Bai! Care e culoarea mea preferata dintre astea 4?” Omul nostru va avea un raspuns? Cel mai probabil nu. Dar daca va avea, un cercetator englez va veni si ii va spune ca nu are dreptate si ca probabilitatea ca o persoana sa aiba o culoare preferata, chiar daca are de ales doar din 4 culori, este una la o suta cincizeci de miliarde. Adica nimeni nu va avea o singura culoare preferata in urmatorul mileniu sau in urmatoarea suta de milenii. Nu stiu. Poate pana atunci va veni apocalipsa si singurul supravietuitor va fi un orb care va spune ca lui ii place culoarea neagra. Si chiar si atunci, un cercetator englez va veni sa ii spuna ca decizia lui nu este valabila pentru ca este orb, nefiind capabil sa isi dea cu parerea referitor la culori.
Deci cam asta e treaba cu cercetatorii englezi.